26 ianuarie 2009
Data trecuta am imbinat o serie de obiecte arbitrare cu niste cuvinte alese arbitrar si apoi o alta serie de obiecte arbitrare cu un text coerent. Era o strategie pentru a ajunge la tautologiile lui Joseph Kosuth, care puse in acest context, par un pic mai usor de inteles.
Am venit de-acasa cu patru obiecte, cu patru fotografii alb-negru scoase la imprimanta si cu definitiile de dictionar ale obiectelor respective. Mai adusesem si o definitie printata a tautologiei, pentru a putea explica, pornind de la semnificatia cuvantului, metoda pe care Kosuth o folosea pentru a discuta modalitatile de reprezentare a unui lucru.
Unul dintre obiecte era o macheta a machetei insesi. Fotografia machetei mici trimitea la definitia de dictionar si la obiectul in sine, dar toate trei erau legate si de macheta mare.
Am exagerat, adaugand inca un nivel de redundanta, pentru ca urmaream sa fixez cat mai bine traseul de la lucru la semn si invers.
Nu am folosit un limbaj semiotic, m-am folosit mai mult de nivelul vizual, in care jocurile dintre reprezentare, obiect si limba erau evidente.
Obiectele folosite de mine nu aveau gravitatea obisnuita. Mai degraba, am adus cateva lucruri mici, nu neaparat iesite din comun, care sustineau genul asta de prezentare.
Poate ca litera A ar fi fost un punct interesant, fiind ea insasi si un semn, dar si un obiect. Totusi, ma interesau mai putin subtilitatile semioticii, cat introducerea elevilor, in mod direct, in functionarea sistemului de producere a lucrarilor artistului, la modul general.
