Capătul lui 5 (împreună cu Michele Bressan)

Proiecție HD, film VHS montat pe monitor TV, instalație video / film cu durata de 1 h 40 minute. Filmul poate fi văzut online aici.

Grigore Lisnic are 81 de ani. Vecinii îl știu drept ,Nea Păduraru’. Locuiește la capătul tramvaiului 5, în Băneasa. Grădina lui e înconjurată de bucla pe care o face linia tramvaiului. Pe pereții șoproanelor, cotețelor, magaziilor și caselor de pe terenul său, bătrânul a agățat pancarte anticomuniste și antiguvern pe care le-a scris de mână, cu vopsea pe tablă de fier.

Trăind într-un context istoric dement, al dictaturii de dreapta antebelice, al comunismului românesc postbelic și apoi al post-comunismului și al capitalismului sălbatic din România de după 1989, Grigore Lisnic alias Păduraru, omul cu proprietatea plină de pancarte cu mesaj politic, pare să se poarte ca un nebun, dar la o privire mai atentă e un om normal, fără patologie psihică. Auto-exclus la nivel ideologic din orașul din jur, Lisnic e bine conectat cu vecinătatea, dar și cu timpul în care trăiește. Vecinii îl cunosc și îl respectă. A fost dat la televizor și s-a scris în ziare despre el. E sănătos, vioi, întreprinzător.

În partea dinspre Aerogara Băneasa și-a amenajat un spațiu de parcare. L-a numit Parcarea Vulturul. Acolo își lasă mașinile piloții și stewardesele de la Blue Air și de la Wizz Air când pleacă în călătorii de serviciu. Partea cealaltă, cu grădina și casa, a numit-o ‘Bastionul Băneasa’.

Originar din Basarabia, Grigore Lisnic s-a refugiat în România în 1940, când avea nouă ani. Basarabia tocmai fusese cedată URSS.

După spusele sale, ‘părinții au fost luați de ruși’, fiind probabil deportați în Siberia. Deși nu avea decât 13 ani în 1944, Lisnic e victimă a comunismului și simpatizant al legionarilor. Se pare că în 1989 era încarcerat la Jilava, de unde a ieșit după Revoluție. De vină au fost probabil opiniile lui anticomuniste, dar și simpatiile sale de dreapta.

La nivel uman, Lisnic este încarnarea exemplară a patriotismului românesc, simultan xenofob și antisemit. La nivel intelectual, el este expresia vie a stadiului cercetării istorice românești despre Holocaust dinainte de raportul Elie Wiesel din 2004. Antropologic, Grigore Lisnic dovedește convergența firească dintre nationalismul legionar-ortodox și cel comunist, dar și profundul lor acord asupra problemei Holocaustului, pe care amândouă istoriografiile au pus-o sub tăcere, negându-i existența.

Această moștenire marchează și astăzi puternic mentalul colectiv românesc.

Atitudinea critică a lui Lisnic față de comunism și post-comunism pare să producă analize lucide atâta timp cât nu pune în discuție chestiuni rasiale. Din momentul în care acest lucru se întâmplă, evenimente istorice ca sovietizarea României, represiunea comunistă din anii ’50, sau Revoluția de la 1989 tind să se metamorfozeze pentru dânsul în scenarii legate mai degrabă de ‘agresiunea rabinică asupra lumii creștine’, unul dintre punctele importante pe agenda ideologiei legionare.

Astfel, deși respinge cu vehemență imaginarul politic comunist, Grigore Lisnic se pune de acord cu acesta la nivelul extremismului naționalist. În final, Păduraru e un tip peste medie într-o viață în cheie minoră, un profet auto-desemnat, un protestatar, un tată, un vecin straniu dar serviabil, un fost inginer de ape, un om sărac cu o viață precară dar și un întreprinzător prosper, un gânditor destul de sofisticat marcat de prejudecăți, un dandy un pic zdrențăros, un street artist la el acasă, un umanist dar și un antisemit convins.