16 martie 2009
In ultima lectie am vrut sa vorbesc despre obiecte care sunt mai importante pentru procesele pe care le inglobeaza, mai degraba decat pentru starea lor dintr-un moment dat. Am ales lucrari de Eva Hesse, Joseph Beuys si Hans Haacke. Era vorba de Schema, Fat Corner si Condensation Wall.
Am refacut din plastilina matricea cu 12 x 12 hemisfere, care fusesera construite de Eva Hesse din latex, in anii 60. In cazul ei, procesul pe care il contine obiectul este descompunerea. Unele dintre lucrarile ei au disparut in timp, ceea ce se conserva in muzee fiind replici ale acestora.
Eva Hesse era un sculptor inteligent, care cunostea foarte bine proprietatile materialelor. In ciuda acestui fapt, ea a ales sa foloseasca substante utilizate de obicei pentru mulaje, care chiar daca aveau proprietati plastice foarte interesante, urmau sa se dezintegreze.
In comparatie cu lucrarea de fata, obiectele lui Donald Judd par rigide. Eva Hesse a fost asociata postminimalismului tocmai din cauza faptului ca formele produse de ea par mai degraba legate de imaginarul corpului uman, cu texturile sale flexibile si moi, asemanandu-se prea putin cu obiectele produse industrial.
Folosirea matricii minimaliste, cu ordonarea ei rationala in serii si dispuneri geometrice e puternic umanizata de micile erori de plasare a modulelor si de toate acele diferente infinitezimale dintre ele. Sensibilitatea de sculptor a Evei Hesse e mai aproape de pielea umana decat de suprafetele perfecte ale sticlei sau metalului bine lustruit.
La Joseph Beuys procesele fizice au o rezonanta spirituala. Totusi, pragmatic vorbind, colturile lui umplute cu untura trimit la acelasi proces de descompunere. Materia organica se transforma chimic in timp, devenind altceva.
Mai mult decat Eva Hesse, care era interesata de plastica materialelor si de temporalitatea lor, Beuys era captivat si de o explicatie simbolica atat a obiectelor, cat si a actiunilor artistice. Procesele continute in lucrurile pe care le producea erau ilustrari literale ale unor realitati spirituale, care desi prezente in obiect, nu erau in mod necesar si usor de observat. Il fascina circulatia energiei si transformarea materiei, pentru ca percepea lumea ca pe o entitate in continua schimbare.
Caldura iubirii umane era astfel legata in mod simbolic de termodinamica, intr-un univers imaginar in care fizicul si spiritualul traiau intr-o stransa legatura. Pentru el untura, ceara si pasla erau materii ce inmagazineaza caldura, insa nu doar la nivel pragmatic.
Hans Haacke propune o acceptiune un pic mai rationalista a proceselor. Condensation Wall e de fapt un acvariu in care apa se evapora si apoi redevine lichida, prin contactul cu peretii de sticla (de plexiglas in cazul originalului). Cel care priveste acest obiect intr-o galerie are acces la o versiune redusa a unui ecosistem, sau mai bine spus, la o ilustrare perfecta a circuitului apei in natura. Procesul de evaporare/condensare e continuu, fiind pus in functiune de proprietatile fizice ale materialului de baza, apa.
