farul vechi - 77

Intr-o zi am primit un email de la Corina Oprea, coordonatorul proiectului Seas, o initiativa de arta contemporana care isi doreste sa stimuleze productia artistica in zona Marii Nordului si a Marii Negre. Eram invitat sa lucrez pe farul de la Mangalia, unde urma sa construiesc o instalatie luminoasa.

Inca de la lectura lui Michel Tournier, cu mitologia lui psihanalitica si arhetipala a farurilor pe care o construieste in Meteorii (sau Gemenii, in traducerea engleza), am fost fascinat de importanta imaginara a farurilor, luminile de la marginea apei, care stalucesc intermitent in intuneric.

Poate de aceea am ales sa plec din rezidenta din Slovenia pentru o saptamana si sa merg la Mangalia, pentru a incerca sa construiesc instalatia luminoasa. Ocazia mi s-a parut importanta si dupa discutii interminabile cu cei cinci curatori tineri cu care lucram in Liubliana, am putut sa imi cumpar un bilet de avion dus-intors si sa merg in Romania pentru cinci zile.



















Farul vechi este situat in mijlocul imaginii google de mai sus. In partea dreapta este rasaritul, iar in stanga apusul. Stiam ca reteaua electrica de pe dig de la care urma sa alimentez intalatia luminoasa se aprindea la ora 9 seara si se stingea la ora 5 dimineata, de aceea am vrut sa imi construiesc interventia in jurul informatiei asteia, care mi se parea importanta.




a. prima zi


















Pe 10.06.2008 am inceput sa lucrez la far. A fost prima data pana acum cand am primit ajutor din partea autoritatilor pentru o interventie. Niste oameni de la primarie au incercat sa deschida usa metalica a farului. Pierdusera cheia, nu stiau unde e, pana la urma au gasit-o dar nu functiona. In seara dinainte intrasem pe geamul foarte ingust al farului si ma urcasem pana sus, la nivelul superior.

I-am lasat sa caute si sa incerce sa deschida usa. Apoi cand am vazut ca nu sunt in stare sa imi ofere ajutor le-am spus ca pot intra pe geam si asa s-a incheiat discutia. Urma sa intru pe geamul acela de sute de ori, sa ma julesc pe piept si pe picioare. Noroc ca sunt destul de slab, pentru ca altfel nu as fi putut face nimic pe farul din Mangalia, pentru ca aveam nevoie sa intru inauntru ca sa pot construi instalatia.

Dupa ceva timp au venit cei de la Electrica intr-o masina speciala, cu o mica macara in spate, in care se puteau sui doi oameni ca sa lucreze la firele de la inaltime. Au conectat un prelungitor la ultimul dintre lampadarele de pe dig si l-au montat la etajul doi al farului, in foisor. Apoi au deconectat ultimul lampadar electric, pentru ca lumina lui portocalie cadea prea aproape de far si s-ar fi amestecat cu lumina de la instalatia pe care urma sa o construiesc.



















In aceeasi zi am cumparat si materialele necesare. Am ceva regrete in legatura cu lucrul asta, pentru ca am cheluit mai multi bani decat ar fi trebuit. Am cumparat 20 fasunguri, 300 m de cablu electric, trei suluri de sfoara, doua de franghie, trei cuttere, 2 surubelnite, 20 de becuri colorate, intrerupatoare, stechere, banda izolatoare, scoci, manusi, 11 neoane cu tot cu suport si alte lucruri pe care nu mi le mai amintesc. Toate au costat 10 milioane 800, o suma exorbitanta pentru mine. E cea mai costisitoare interventie facuta pana acum.



















Daca as fi avut mai mult timp sa ma gandesc la lucrurile de care aveam cu adevarat nevoie as fi putut sa cheltui mai putini bani. Dar nu aveam decat doua zile ca sa pun totul in functiune, asa ca etica mea de lucru - putini bani / putine materiale pentru un efect maxim - a fost lasata deoparte, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am fost nesigur pana la final de lucrarea pe care o faceam la far.



















In prima zi am lucrat de la ora sase pana la unu jumatate noaptea. Am incercat sa construiesc o instalatie colorata, dar mi-am dat seama apoi ca eu aveam de fapt nevoie doar de lumina alba sau galbena si am renuntat la becurile pe care deja le asamblasem si care erau gata de conectare. Erau vesele, aratau bine, dar nu aveau legatura cu ideea mea.



















Farul avea un parter si doua etaje. La etajul unu existau patru hublouri circulare in care am montat patru ligheane rosii. Astfel am schimbat culoarea luminii din interior.



















Partea asta a interventiei a ramas in sfera privata, pentru ca nu am putut sa deschid usa farului nici la sfarsitul proiectului. Doar eu am vazut cum se schimba lumina in camera de la etajul unu, in functie de miscarea soarelui.





















































Spre sfarsitul serii montasem si patru becuri albe la etajul doi. Erau insotite de patru becuri albastre pe care le-am inlocuit mai apoi cu patru becuri albe.






































Cand a venit seara am aprins cele opt becuri. Se vedeau chiar de jos, de la baza farului, chiar daca lumina lor era destul de puternica. Pareau niste oua mari de sticla.



















In seara urmatoare lumina lor laptoasa avea sa devina galbena in apropierea luminii de neon. Nici becurile nu mai aveau sa se vada la fel, fiind inghtite de revarsarea de lumina de la cele doua cifre din neon.



















Dupa lasarea intunericului am coborat la parter. Montasem deja o priza la capatul unui cablu care cobora de la etajul doi. Urma sa asamblez kiturile de la suporturile de neoane si sa incerc sa le si pun pe toate 11 in functiune. Pana la sfarsitul serii nu am reusit sa incerc decat sase din ele, din care doar trei mergeau. Eram destul de obosit si toate obstacolele astea incepeau sa mi se para insurmontabile. Spatiul foarte stramt nu ma lasa sa ma desfasor prea tare si nici nu era teribil de confortabil. Se lasase noaptea si era frig.



















Cu toate astea, inainte de a pleca am gasit niste timp sa ma joc cu un bec si un neon, gandindu-ma la doi artisti pe care ii iubesc: Daniel Flavin si Gonzales-Torres.



















Am montat inca un bec mare la etajul unu si am iesit afara ca sa fac niste poze.



















Aparatul cu care imi documentez interventiile e un aparat digital de turist, incat conditiile de lumina speciale nu sunt tocmai mediul in care se descurca cel mai bine, mai ales ca nu am un trepied. Cu ochiul liber insa puteam sa ma bucur de rezultatul muncii mele pentru ziua aceea. Luminile de la etajul doi erau albe, ligheanele se vedeau ca niste puncte rosii, partea de jos a etajului unu era inundata in galben si parterul era aproape albastru de la neon. A doua zi aveam sa schimb multe din lucrurile astea. In momentul ala insa nu imi mai ramasese decat sa ma sui in far si sa scot totul din priza, sperand ca pana dimineata nici un copil nu se va strecura inauntru si ca imi voi gasi materialele intacte.






















a doua zi


















Am inceput lucrul la ora 12. Cu ajutorul unui angajat de la primaria Mangalia am transportat toate neoanele de la far la casa de cultura. Acolo puteam sa asamblez restul kiturilor de la suporturi si sa incerc neoanele la o priza, pentru ca in timpul zilei nu era lumina la far.



















Cu ajutorul unui domn care lucra la casa de cultura am conectat si cate un cablu la fiecare suport. M-am bucurat de faptul ca am gasit pe cineva care avea mai multa rabdare decat mine si impreuna am pus in functiune neoanele. Le-am legat apoi in paralel si le-am bagat in priza, incercand sa vedem daca se vor aprinde.



















Dupa aceea le-am aranjat in forma cifrelor 9 si 5, dar ne-am dat seama ca neoanele erau de doua culori: unele albe si altele portocalii.



















Le-am schimbat de la o cifra la alta si am avut norocul sa fie exact atatea cate trebuiau.



















Numarul 9 era portocaliu si numarul 5 era alb. Le-am scos din priza si am asteptat sa treaca ora mesei, ca sa vina niste oameni de la administratia domeniului public cu o dacie papuc si sa transportam cele 11 neoane la far.



















Dupa ce le-am descarcat din masina, am ramas doar cu unul dintre cei patru oameni de la ADP. Ceilalti au plecat sa lucreze in alta parte. Mi-am dat seama destul de repede ca uitasem sa marchez neoanele portocalii, ca se le deosebesc de cele albe. Mai mult, nu stiam inca exact cum aveam sa ridic cele doua cifre pe corpul farului fara sa sparg tuburile.

Imi e greu sa lucrez cu alti oameni, mai ales daca sunt negativi si imi spun 'o sa se sparga toate, o sa se faca praf' si asa mai departe, insotite de obisnuitul 'oricum mie nu-mi pasa'. Dupa o scurta confruntare cu el am reusit sa ii explic ca nu stiam foarte bine ce aveam de facut, dar ca urma sa ma descurc chiar si fara el si s-a linistit.



















Am ridicat cele doua cifre pe far cu ajutorul unor franghii. M-am suit in chiosc si le-am tras in sus, in timp ce oamenii de la ADP, de-abia veniti inapoi dupa o lipsa de vreo doua ore, tineau neoanele sa nu se sparga, lovindu-se de zid. Cu toate astea, tot am spart partea de sus din cifra 5. Dupa ce au plecat am mai spart un neon din partea superioara a cifrei 9, incercand sa indrept neonul de sus tragand de sfoara.

Eram la capatul puterilor, dar m-am dat jos din far si am mers 20 de minute pana la capatul digului, am luat un taxi si m-am dus sa cumpar doua tuburi. M-am intors inapoi si am coborat cele doua cifre pana aproape de pamant, am montat cele doua tuburi si am deznodat colacul de cabluri de la fiecare cifra, pe care muncitorii le legasera gresit direct de franghie, incat nu mai puteam ajunge la stecher, desi cablul era foarte lung.

Tragand de cifra 9 in sus, incercand sa o pozitionez din nou pe far, am mai spart un tub cu care n-am avut cu ce sa il inlocuiesc. Eram singur si era prea tarziu ca sa mai merg sa mai cumpar alt tub. Am luat neonul din partea de jos a cifrei 9, l-am montat sus si am ridicat din nou cifra pe far, rugandu-ma sa nu se mai sparga si acum. Apoi am coborat si m-am asezat pe un bolovan de ciment de pe dig, asteptand sa se faca ora 9 si sa se aprinda luminile.



















Spre surprinderea mea, dupa ce s-au aprins luminile de pe dig neoanele au inceput sa paraie si s-au aprins aproape toate. La celelalte a trebuit sa ma urc cu scara si sa le rotesc in suport ca sa se conecteze. Cu toate astea, unul din neoanele din cifra noua a inceput sa palpaie, stingandu-se si aprinzandu-se din cand in cand. Eram prea obosit ca sa mai inteleg ce se intampla si nici nu aveam cu ce sa inlocuiesc neonul din partea de jos a cifrei 9, sau pe cel care lumina intermitent.



















A trebuit sa accept faptul ca odata cu amestecarea neoanelor si cu spargerea a catorva dintre ele interventia mea avea si cateva erori de design. Am facut niste poze, m-am intors la hotel si a doua zi am plecat spre casa, urmand sa ma duc din nou in Slovenia, de unde venisem special ca sa fac lucrarea asta.