salariul minim 2014 - statement

La o primă vedere, majorările salariului minim pe economie din 1 ianuarie 2014 și 1 iulie 2014 par să ducă la concluzia că guvernul este în mod real preocupat de bunăstarea salariaților din România.

Cei 100 RON cumulați de cele două măriri înseamnă o creștere de 15 %. Într-o țară ca România, în care peste 40 % din populație trăiește sub pragul de sărăcie, o asemenea schimbare poate fi semnificativă. În consecință, mulți români își doresc un asemenea pachet salarial.

Totuși, salariul minim din țara noastră rămane pe penultimul loc din Europa, fiind cu aproximativ 50% mai mic decât în alte state emergente ale Uniunii Europene, cum ar fi Croația, Polonia și Slovacia.

Dacă îi raportăm la puterea de cumpărare locală, cei 100 de RON / 22 Euro nu duc decât la o schimbare minoră a veniturilor. În plus, implicațiile economice ale măririi salariilor cu 100 de RON par să fie și în favoarea statului, nu numai a cetățenilor.

Angajatorii vor plăti contribuții mai mari. Amenzile de circulație se vor majora, un punct-amendă fiind 10 % din salariul brut pe economie. La fel, contribuțiile populației la sistemul de asigurări sociale vor crește.

Zilierii sunt și ei cuprinși în noua majorare, în măsura în care aceștia nu vor mai putea fi plătiți cu mai puțin decât salariul minim pe economie. În cazul lor e de văzut dacă această măsură mărește în mod real veniturile, sau doar urmărește să impoziteze niște sume care până atunci funcționau pe piața neagră a muncii.

Pe scurt, această majorare anecdotică pare mai degrabă o încercare de sporire imediată a contribuțiilor la stat prin efectele ei implicite, decât o măsură economică substanțială, gândită în folosul populației.

Din salariul minim pe economie nu se poate trăi în București. O chirie costă minim 100 Euro. Mâncarea pe o lună de zile ajunge și ea tot acolo. Și banii au fost deja epuizați, fără să calculăm întreținerea, curentul, sau gazul. Și astea sunt doar două din multele tipuri de cheltuieli absolut necesare, lăsând în afara discuției sănătatea sau educația. Pentru cineva care lucrează și locuiește singur, banii pur și simplu nu ajung.

Dincolo de discuția legată de muncă și câștig, majorările de salarii fac parte și din strategiile deja obișnuite pe care guvernele din România le adoptă înainte de alegeri. După alegeri urmează recesiunea, concedierile, sau măririle de prețuri.

Daca legăm interesul exagerat al guvernului pentru întreținerea impresiei unei false bunăstări de dorința de a avea un rating bun la alegători, de menținerea și sporirea unei fiscalități excesive, se poate spune că măririle salariale recente sunt mai degrabă un spectacol electoral descurajant, decât o reală dovadă de prosperitate, sau de interes pentru bunăstarea cetățenilor țării.

De fapt, guvernul de stânga duce în continuare o politică neoliberală: plătește puțin forța de muncă pentru a o putea vinde ieftin pe piața locală sau internațională. 

Privită de pe Calea Victoriei, această discuție devine și mai acută. Cinismul acelor 22 Euro în plus pare să devină abisal aici, mai ales că se cuplează cu cinismul inerent al unui anumit tip de bunăstare urbană.

Singurul lucru care mai rămâne de făcut este contemplarea venitului minim pe economie ca pe un obiect aproape intangibil și străin. El e ieșit dintr-o realitate aproape publicitară, în care logica normală nu funcționează. Fie pentru că în spatele promisiunilor de prosperitate prezentă sau viitoare se ascunde sărăcia, sau pentru că pur și simplu suma respectivă pare complet ridicolă pentru cineva care se bucură într-adevăr de bunăstare.

o ață roșie / 5 mai 2014

un nor / 4 mai 2014

un monument / 10 aprilie 2014

In luna februarie m-am intalnit cu Ioana Ciocan, organizatoarea Proiect 1990, pentru a discuta o propunere de monument temporar in spatiul public. Voiam sa constuiesc un portret al lui Ion Iliescu si sa il plasez pe fostul soclu al statuii lui Lenin din fata Casei Scanteii din Bucuresti. Intentia mea era de a crea o configuratie simbolica post-decembrista in care Casa Scanteii, edificiu exemplar al realismului socialist sovietic, sa fie asociata cu figura primului presedinte al Romaniei de dupa caderea comunismului.

Mesajul era simplu. Lenin a fost dat jos de pe soclu in Martie 1990. Era un gest simbolic. Cadea comunismul. Voiam sa il pun pe Iliescu pe soclu, pentru a marca simbolic instaurarea post-comunismului. Din cauza simbolicii locului, noua statuie ar fi ilustrat si o anumita legatura de continuitate cu trecutul. In 1989 a fost executat un dictator. In 1990 PCR si membrii sai au trecut printr-un proces de re-denumire si de triere. Au rezultat politicienii si afaceristii de astazi. S-a tot vorbit despre ruptura cu trecutul. Insa pe masura ce trece vremea, se vad din ce in ce mai puternic continuitatile.

Figura lui Ion Iliescu e emblematica in contextul acesta. Educat la Moscova, fost ministru in comunism, arhitect al revolutiei de la 1989, creatorul tratatului de neagresiune cu Rusia, al mineriadelor, dar si al 'capitalismului de cumetrie', Ion Iliescu este personajul istoric care ilustreaza perfect modul in care comunismul de dinainte de 1989 s-a transformat in capitalismul autohton de dupa 1990.

Pentru populatia Romaniei, aceste transformari au adus cu ele saracia generalizata, inegalitatile sociale crescande, dominatia unei elite politice si economice nepotiste si corupte provenind din vechile organizatii de partid si de stat si strans legata de politia politica dinainte de 1989, devalizarea bancilor statului (bancorex), a economiilor populatiei (caritas), distrugerea capacitatilor agricole si industiale ale tarii, deschiderea pietelor locale investitorilor straini fara a lua in calcul interesul national prin oferirea de contracte ilegale, de monopoluri, de drepturi ne-constitutionale, dar si manipularea informatiei de catre o presa aservita politic, care isi indobitoceste publicul si distorsioneaza activitatea civica a cetatenilor.

Portretul urma sa aiba 8 metri in inaltime si sa fie construit din polistiren, urmand apoi sa fie vopsit pentru a parea un obiect masiv de bronz. Bugetul proiectului era de 2500 de Euro, din care 500 urma sa fie polistirenul, iar 2000 manopera. Pentru ca organizatoarea nu putea cere bani de la Primarie pentru un asemenea proiect si pentru ca nu aveam fondurile necesare ca sa acopar din banii mei costurile de productie, monumentul temporar a ramas doar o idee.

facebook show / ianuarie - decembrie 2014

in 2014 am facut cate o expozitie de facebook pe luna. motivul? toata lumea s-a mutat pe fb, de la artisti pana la public. deja, expozitiile din spatiul real erau documentate si apoi erau uploadate pe conturi. am vrut sa scot galeria din circuitul asta. si sa trec direct de la documentarea obiectului la expunerea lui pe net.

asta a fost o ocazie de a ma concentra mai putin pe cautarea de spatii de expunere si mai mult pe ceea ce voiam sa fac, dar si pe apropierea de oamenii cu care voiam sa comunic. cele 12 expozitii au functionat ca orice alt eveniment. oamenii au fost invitati, apoi au dat join. in data si ziua anuntata s-a postat expozitia pe pagina de event. nu a fost nevoie sa te deplasezi nicaieri, pentru ca oricum erai tot timpul online. 

ca sa vedeti expozitiile, dati click aici.

Parcul Florilor / 4 Octombrie 2013

'Parcul Florilor' este o panoramă formată din două panouri de 100 x 80 cm fiecare.
Aceasta este lucrarea cu care particip la expoziția Get Up! de la Fabrica de Pensule din Cluj.





Statement


O panoramă a Parcului Florilor din București, care este acum și noul amplasament al statuii Răscoalei Țărănești de la 1907. Inițial, statuia era amplasată în Parcul Obor, în fața Halei de Carne. În timpul comunismului, cetățenii o denumiseră 'Statuia Foamei'.

Circula și un cântec: „Staţi aşa, nu daţi năvală!/Nu mai este carne-n hală./ Îl vedeţi pe-ăla de jos?/A murit rozând un os!”. În 2003, când primarul Sectorului 2 a hotărât să amplaseze în Parcul Obor noua primărie, statuia a fost demolată, pentru că bloca vederea noii clădiri.

În anul 2007, statuia a fost re-amplasată în Parcul Florilor, fără soclul inițial, pierzându-și 4 metri din înălțime.

Această sculptură a lui Naum Corcescu îngloba un mesaj ideologic legat de lupta de clasă în societatea capitalistă și lega această idee de evenimentul istoric din 1907. Revolta țărănească a fost reprimată cu brutalitate, 11.000 de țărani fiind uciși de armată cu puști și tunuri.

La nivel stilistic, statuia face parte din seria de lucrări ale realismului socialist. La nivel metaforic, statuia prezenta revolta țărănească drept un precursor al revoluției comuniste împotriva societății capitaliste bazată pe clase.

Administrația locală post-comunistă a transformat statuia dintr-o imagine a revoluției într-o decorație urbană oarecare, schimbându-i scara (mișcorând statuia fără soclu) și deplasând-o către periferie, din locul mai central în care fusese plasată inițial.




Mircea Nicolae

tot inainte / 20 decembrie 2012

Printr-un film de opt minute, un grup de artisti romani (Mircea Nicolae, Larisa Sitar si Stefan Tiron), pun bazele artei romanesti de maine.

Adoptarea masurilor propuse de Inainte-Mergatori va produce efecte pozitive. Pe aceasta cale vor fi indepartate gravele amenintari contemporane ce pun in pericol firescul sentiment de apartenenta la natiunea romana a celor stabiliti peste hotare. Gesturile simbolice ale Inainte-Mergatorilor vor contribui in mod substantial la consolidarea integritatii nationale, la mentinerea puritatii neamului, dar si la cladirea unui viitor solid pentru tara noastra.


Prima versiune a filmului, destinata publicului iubitor de arta, poate fi vizionata mai sus.
A doua versiune, destinata marelui public, o puteti gasi mai jos.

Filmele au fost produse de catre Asociatia Ephemair in cadrul proiectului TranceCultural.

 

HG Masters a scris un articol despre o parte din proiectele facute de mine in revista Frieze Magazine.

pungi goale / 25 aprilie 2012

In anul 2011 am inceput sa colectionez pungi goale de plastic. Pe 25 aprilie 2012 le-am aranjat in functie de marime si culoare si apoi le-am aruncat la gunoi.

Isolation - 25 hours event

July 7th-8th / Senatsreservenspeicher, Berlin Kreuzberg


Artists

Lörinc Borsos (H)
DTM (Tamas Blaha, Lehel Kovacs, Attila Nemeth, H)
Razvan Botis (RO)
Marcell Esterhazy (H)
Mark Fridvalszki (OVERMIND) X Peter Lowas (H)
Catalin Ilie (RO)
Pravdoliub Ivanov (BG)
Kristof Kintera (CZ)
Vikenti Komitski (BG)
Mircea Nicolae (RO)
Anna Szigethy (H)
Mona Vatamanu & Florin Tudor (RO)




July 7, 2012

3.30 pm
Workshop: Following the roots of Samizdat (Censored Printing)

5 to 10 pm
Music by NovaGravity (OVERMIND), Nada (OVERMIND), Tempo (NVC) with BBQ and Shots (Fény) in the frontyard

6 pm
Exhibition Opening

from 11 pm
Live Painting by DTM (H)




July 8, 2012

1 to 8 am
East-European Movie-Night

8 to 12 am
Afterhour with Lower Order Ethics and breakfast

12 am
Lecture: Post‐socialist topographies, Levente Polyák (Hungarian Contemporary Architecture Centre, KÉK)

2 pm
Lecture: Personal reports from places of isolation

3 to 4 pm
Finissage ISOLATION




Location
Senatsreservenspeicher (Cuvrystr. 3‐4, Berlin‐Kreuzberg)

Curators
Krisztina Hunya, Orsolya Abraham, Stefanie Marlene Wenger

Organized by
MEETROPA. Verein für Kunstvermittlung und Austausch e.V.

Cooperation partners
Galeria Plan B, Cluj/Berlin
Jiri Svestka Gallery, Prag/Berlin
Piknik Festival, Esztergom
Artitude e.V., Berlin

Oliver Kielmayer, curatorul Kunsthalle Winterthur, a scris un articol in numarul din mai-iunie 2012 al revistei Flash Art, in care vorbeste despre lucrarile video ale Irinei Botea, Koken Ergun, Ferhat Ozgur, Adrian Paci, Phil Collins, mentionand si proiectul Romanian Kiosk Company.

Pink Caviar is Louisiana's unveiling of the art the museum has acquired for the collection over the past three years.

Fifty+ artists take over the South Wing and part of the underground Graphics Wing with more than 150 works of new international art. The extensive exhibition adds a long list of new names to the Louisiana collection – names that are not yet familiar to the general public but which in time will be. The exhibition offers a diversity of works and genres, from small drawings to imposing sculp­tures, from photography to installation, from painting to video. But first and foremost it sends a signal about what Louisiana wants to show with a collection which in the future perspective will be more and more interesting to bring into play from hanging to hanging.

Louisiana is well known as a museum of modern art and one of the virtues of the modern museum is to keep up with the times and find the art in which the times are changing. This kind of timeliness comes as a result of the scanning of the art scene the museum is now presenting.

Louisiana's collecting strategy follows three premises:

Closing obvious gaps in the collection retrospectively, if possible – a current example is Allen Ruppers­berg, no spring chicken as an artist, whose conceptual art from the seventies on played a major role on the Los Angeles scene with which the museum has a relationship.

Supplementing existing groups of works with new acquisitions that extend the understanding and coverage of the collection – the Asger Jorn room now has three new pictures; there are new works in the collection by Poul Gernes, Sigmar Polke, Georg Baselitz and others.

Buying contemporary art by young and youngish artists – and this is where the main thrust of the exhibition lies.

Pink Caviar is a presentation of contemporary art en masse of all genres from all over the world with a look to the world and the narratives about it that the museum wants to follow, and at the thematic intercon­nections that have already been established over the years.

Catalogue
In connection with the exhibition the Louisiana Museum is publishing a handy little book “New Acquisitions 2009-2011” with illustrations and texts by Poul Erik Tøjner about the individual artists.

Artists in the exhibit:
Rosa Barba, Yael Bartana, Sophie Calle, Vija Celmins, Thomas Demand, Olafur Eliasson, Andreas Eriksson, Simon Evans, Öyvind Fahlström, Hans-Peter Feldmann, Poul Gernes, Sigurdur Gudmundsson, Shilpa Gupta, Jacob Holdt, Roni Horn, Elliot Hundley, Matthew Day Jackson, Chris Johanson, Isaac Julien, Jesper Just, Zilvinas Kempinas, Rosy Keyser, Anselm Kiefer, Per Kirkeby, Yayoi Kusama, Klara Lidén, Michel Majerus, Gerold Miller, Marilyn Minter, Mircea Nicolae, Sigmar Polke, Sheng Qi, Tal R, Daniel Richter, Thomas Ruff, Allen Ruppersberg, Yorgos Sapountzis, Dayanita Singh, Tove Storch, Thomas Struth, Al Taylor, Wolfgang Tillmans, Marcel van Eeden, Francesca Woodman, Erwin Wurm.