Stângăcii, lucruri mărunte, lucruri prețioase

Astăzi mă ocup încă de artă, dar relațiile din câmpul profesional, propriile mele pretenții legate de perfecțiunea materială a producției artistice, lecturile teoretice apărute între timp, o anumită reticență față de discutarea vieții mele afective după un anumit punct, apărut după 2010, toate astea m-au îndepărtat de acei ani în care, deși făceam o artă poate mai săracă la nivel de mijloace, mai simplă la nivel conceptual și uneori derivativă față de experiențele de istoria artei pe care le avusesem, eram mai aproape de mine însumi, mai spontan și mă bucuram mai mult și de viața mea, dar și de ceea ce făceam.

E timpul să mă întorc la timpul ăsta de producție artistică. 

Nu pentru galerie, nu pentru recunoaștere profesională, ci pentru mine însumi. Să îmi pot asuma lucrări stângace, dar sincere, indiferent cât de desuete, sau de naive ar putea părea apropo de contextul actual. E din nou nevoie să risc ridicolul, prin expunerea propriilor probleme unor necunoscuți, pentru a mă întoarce la mine însumi. 

O să existe mereu proiectele cu un aer "profesionist", lungile ore de lucru la obiecte rafinate, dar plictisitoare pentru cel care le face. E nevoie să îmi recâștig plăcerea și să scap de o anume subjugare, la care munca mai "profesionistă" din câmpul artei a început să mă supună. 

A trecut vremea de a fi doar serios și perseverent, vreau să mă bucur de prosteală și de idei incomplete. Și de o muncă făcută mai rapid, care alungă plictiseala.